Gala Naţionala a Excelenţei în Asistenţa Socială Ediția a II-a 2015

Colegiul Național al Asistenților Sociali a lansat pe data de 6 ianuarie 2015, competiția pentru premiile ce vor fi oferite în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială. Obiectivul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială este de a recompensa și de a pune în valoare asistenții sociali care au contribuit in 2014 la rezolvarea problemelor sociale, precum și de a recunoaște contribuția celor care au participat la dezvoltarea asistenței sociale și au promovat profesia de asistent social în anul 2014.afis-gneas-2015.png

Gala Naţionala a Excelenţei în Asistenţa Socială Ediția a II-a 2015, va fi celebrată în data de 17 martie 2015 în contextul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, la Ateneul Roman din București, începând cu orele 18.00.

În cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială se vor acorda următoarele premii:

  • Premiul asistentul social al anului 2014
  • Categoria asistenţi sociali ai anului 2014:
    1. Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului
    2. Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi
    3. Premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale.
    4. Premiul pentru asistentul social din domeniul reintegrarea socială a persoanei private de libertate
    5. Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost
    6. Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor varstnice şi îngrijrii la domiciliu
    7. Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi
    8. Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale – economie sociala
    9. Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare
    10. Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor asociate infectiei HIV, consumului de droguri si exploatarii sexuale
  • Categoria personalităţi care susţin asistenţa socială:
    1. Premiul pentru jurnalism
    2. Premiul politicianul anului
    3. Premiul instituţia anului
    4. Premiul personalitatea anului 2014 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţă sociala
    5. Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social
    6. Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale
    7. Premiul pentru cea mai activă sucursala CNASR

Informatii suplimentare pot fi gasite pe site-ul: www.gala.cnasr.ro sau pot fi solicitate la adresa de email: cnasr@cnasr.ro.
Intrarea la eveniment se realizeaza pe baza de invitatie. Invitam toti studentii facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala interesati de eveniment sa solicite invitatia de la doamna Cristina Panait, etajul 4.

 

Domenii de studii

sociologie
resurse-umane
antropologie
asistenta-sociala