Discurs ceremonie absolventi 2016
Urcați-vă pe casă!
M-am tot gândit ce aș putea să vă transmit, într-un asemenea moment important pentru voi. Am trecut și eu printr-un astfel de eveniment și-am trăit emoțiile despărțirii de colegii și profesorii mei, am trăit ca și voi incertitudinile legate de viitor, dar am trăit și bucuria revederii din toamnă, la master și sper ca și voi să retrăiți o astfel de bucurie.
Astăzi, și pentru mine este un moment emoționant, este pentru prima dată când vă vorbesc din poziția de decan al Facultății, statut care mă onorează și mă responsabilizează deopotrivă. Profit de acest moment frumos să mulțumesc public domnului Rector Mircea Dumitru pentru șansa și onoarea ce mi-a acordat-o, aceea de a mă numi decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială!
M-am tot gândit ce aș putea să vă transmit, într-un asemenea moment important pentru voi. Am trecut și eu printr-un astfel de eveniment și-am trăit emoțiile despărțirii de colegii și profesorii mei, am trăit ca și voi incertitudinile legate de viitor, dar am trăit și bucuria revederii din toamnă, la master și sper ca și voi să retrăiți o astfel de bucurie! Astăzi, și pentru mine este un moment emoționant, este pentru prima dată când vă vorbesc din poziția de decan al Facultății, statut care mă onorează și mă responsabilizează deopotrivă. Profit de acest moment frumos să mulțumesc public domnului Rector Mircea Dumitru pentru șansa și Să vă spun oare că sociologia, antropologia, resursele umane și asistența socială sunt domenii importante pentru societate? N-o s-o fac, știți deja acest lucru, ați auzit-o de atâtea ori încât aș putea să vă plictisesc spunându-v-o din nou. Să vă spun concret ce vă așteaptă pe piața muncii? Aș putea să greșesc. Societatea a devenit atât de lichidă, cum spunea Zygmunt Bauman, încât atunci când o „luăm la bani mărunți”, adesea previziunile ni se scurg printre degete. Desigur, aș putea să vă spun multe, dar astăzi, aici, în fața voastră, chiar dacă este un moment plin de emoție pentru noi toți, permiteți-mi să nu mă iau prea în serios.
Așa că, am decis să vă spun o poveste, povestea unui copil din nordul Olteniei, o poveste reală care, până la urmă, poate fi și povestea voastră, sper! Când era mic, acest băiat, căuta să stea mereu cu copiii mai mari decât el și nu voia să meargă la grădiniță, nu-i plăcea să stea cu copiii de vârsta lui. Ca să-l convingă să meargă totuși la grădiniță, mama sa a discutat cu educatoarea să-l lase să stea cu sora lui, la grupa mare. Dar directorul școlii a observat “ciudățenia” și i-a despărțit. Atunci, în pauză, băiatul și-a convins sora să fugă împreună spre casă. A luat-o de mână și au pornit amândoi în goană, într-un moment de neatenție a cadrelor didactice. Copiii din școală au observat primii, au dat alarma, cum era și firesc, iar, în final s-au trezit cu o gloată de urmăritori formată din cele două doamne educatoare și colegii de grădiniță. Pe drum, în goana lor nebună, sora și-a pierdut căciula pe care au recuperat-o urmăritorii.
Ajunși în curtea casei, băiatul din povestea noastră n-a vrut să se dea prins, ci s-a urcat în vârful casei, escaladând un burlan. Lumea, părinții, educatoarele, colegii de grădiniță, vecinii, cu toții încercau să-l convingă să coboare de pe casă și cu greu l-au convins să o facă, după ce l-au asigurat pe băiat că va rămâne cu sora lui la grupa mare. Și așa au rămas amândoi, la grupa mare!
Acum, la sfârșit trebuie să va spun și morala acestei scurte povești:
Căutați compania oamenilor mari, compania oamenilor de la care aveți ce învăța, compania oamenilor care vă tratează ca egali, ca parteneri, chiar dacă, teoretic, sunt „mai mari” și mai „celebri” decât voi. Apoi, puneți umărul să schimbați realitatea atunci când aceasta nu vă convine și nu așteptați să o schimbe alții, care în eventualitatea că o vor face, este foarte probabil s-o schimbe după chipul și asemănarea lor și nu după chipul și asemănarea voastră. Ajutați-i pe cei aflați în nevoie, pentru că altruismul este una dintre trăsăturile cele mai nobile ale ființei umane, și să nu faceți precum băiatul nostru din nordul Olteniei care nu s-a întors după căciula soră-si.
Mergeți la grupa mare, urcați-vă pe casă, înălțimea schimbă perspectiva, lucrurile pot părea cel puțin altfel din vârful casei. Până la urmă, fiecare dintre noi are casa sa simbolică pe care trebuie să urce, și de aceea sper ca fiecare dintre voi să găsiți calea, drumul pe care să urcați în viață! Acum mă adresez părinților dumneavoastră: lăsați-i să urce pe casă! La urma urmei au scăpat de școală, lăsați-i să viseze, aveți încredere în ei iar ei vor simți suportul dumneavoastră! Vor trece, astfel, peste momentele grele și vor reuși.
Iar, peste ani, unul dintre ei, dintre cei prezenți aici la această ceremonie, unul dintre cei care vor avea curajul să se urce pe casă, sunt sigur că va ajunge aici la microfonul acesta, pentru a vorbi generațiilor viitoare! Am uitat însă să vă spun ceva, o să vă spun acum la sfârșit, băiatul acela care a fugit de la grădiniță și care s-a urcat pe casă este cel care vă vorbește acum. Dar, la fel de bine, sunt sigur, puteți să fiți și voi! Tocmai de aceea, vă urez tuturor, în egală măsura, succes în viață și să ne revedem cu bine!
Urcați-vă pe casă!
