Discurs ceremonie 50 de ani de la reinstituționalizarea învățământului sociologic în România
30 Jun 2016Stimate Domnule Rector,
Domnule Președinte al Senatului Universității din București,
Stimate Domnule Academician Cătălin Zamfir,
Doamnelor și domnilor Profesori,
Stimați invitați
Mă simt onorat și în același timp emoționat să particip la acest eveniment de celebrare a sociologiei românești. Sunt în sală profesorii noștri care ne-au marcat cariera profesională, îi salut și le mulțumesc pe această cale!
Sunt, de asemenea, emoționat pentru că aici, în fața dumneavostră, prin forța destinului, port cu mine responsabilitatea de Decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București.
Astăzi, aici, nu voi vorbi mult, din respect pentru reprezentanții generației eroice a științelor sociale prezenți în sală și care pot spune povestea trăită a sociologiei românești.
Facultatea noastră, poate, mai mult decât alte facultăți de profil din țară, este, cum s-ar spune, un “loc al memoriei colective” atât pentru sociologie cât și pentru asistență socială, și acest fapt mă umple de mândrie dar mă și responsabilizează foarte mult.
Eu nu fac parte, evident, din generația care a cunoscut desființarea instituțională a sociologiei. Dar, fac parte din generațiile care, după 1989, s-au putut bucura de o nemărginită libertate a cercetării sociale tocmai pentru că, acum 50 de ani, s-a petrecut această renaștere a sociologiei pe care o sărbătorim astăzi.
Între Școala lui Dimitrie Gusti, de acum deja mitică, și științele sociale de astăzi, avem iată o istorie a reinstituționalizării sociologiei asupra căreia, evenimente precum cel de astăzi, ne permit să ne aplecăm cu afecțiune și să o înțelegem la adevărata sa valoare. Este istoria pe care noi o știm de la profesorii noștri, de la cursuri sau din cărțile lor. Tocmai datorită lor, am convingerea, științele sociale, la noi, nu au trebuit reinventate după 1989.
Sigur, acum 50 de ani, sociologii generației despre care vorbim au practicat sociologia în condiții mai puțin prielnice. Dar, faptul că au ales să facă tot ce s-a putut, chiar cu aceste restricții ne permite nouă astăzi să practicăm cercetarea științifică atât în sociologie, cât și în asistența socială, așa cum vrem și, de ce nu, așa cum, poate, și-ar fi dorit și domniile lor!
Ca profesioniști, suntem produsul propriei voințe, dar suntem în foarte mare măsură produsul istoriei domeniului nostru, al muncii și al eforturilor înaintașilor noștri. În acest sens, volumul ce se lansează astăzi, “Sociologia rediviva”, este o formă de a capitaliza memoria științelor sociale și de a o transmite generațiilor viitoare, felicitări coordonatorilor!
În final, vă mulțumesc pentru invitație și vă transmit omagiile mele și ale instituției pe care o reprezint astăzi aici!
La Mulți Ani și viață lungă tuturor!
Doru Buzducea,
Decan
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Universitatea din București