Daniel

Locul de muncă actual: SOS Satele Copiilor
Domeniul: Asistenţa socială
Postul: Asistent social

Dar hai să povestesc despre facultate. Totul a început în clasa a XII-a, când nu prea știam „ce să mă fac”. Am fost elev la Liceul Alexandru Ioan Cuza din București la o clasă de mate-info; trei sferturi din colegi au dat la ASE. Nu m-am dus cu ei. M-am tot învârtit, m-am răzgândit, am eliminat variate și am ajuns cu gândul (cel puțin la început) la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Am dat Bac-ul, l-am luat, m-am dus să mă înscriu. Apar listele, la cu taxă, plătesc jumătate din taxă, mai trece timp, se retrag mulți, aflu că sunt ultimul intrat la buget, recuperz suma plătită, fericire mare.
De chiulit nu prea am chiulit, îmi plăcea. Însă era un lucru la care nu m-am așteptat, care mă intriga și care, la început, mi-a creat un disconfort teribil. Eu eram structurat ca în momentul în care nu înțeleg ceva, nu știu un răspuns, să mă duc la prof și să cer un răspuns. Era simplu. Eee... în facultate a fost puțin altfel. Mă duceam cu o întrebare, și în loc de un răspuns mă trezeam cu alte trei-patru întrebări. În capul meu era: în loc de un răspuns să mai aflu alte patru întrebări?! Ce e asta? Cam așa a început aventura mea în lumea asistenței sociale. Cu alte cuvinte din această frustrare am înțeles: că prima etapă în găsirea unui răspuns sunt întrebările potrivite.
Am găsit de lucru relativ repede după ce am terminat facultatea. Doar că era pe durată determinată. Am lucrat în primul an de master (am fost la Grupuri de Risc și Servicii Sociale de Suport). În anul doi, se terminase contractul. Am făcut ceva voluntariat (cam opt luni la SOS) și m-am angajat chiar la SOS. Doi ani i-am lucrat în Comunitățile de Tineri (tineri între 14 și 26 de ani), iar acum sunt Responsabil de caz în Satul București (vis-à-vis de Promenada) și lucrez cu beneficiari ceva mai mici.
Încă mă simt apropiat de facultate (cum de altfel mă simt legat de grădiniță, școala generală și mai ales de liceu) îmi face plăcere când mă întâlnesc cu foști colegi și actuali prieteni. Și încă ceva, nici acum (după doi ani) nu m-am dus să îmi ridic diploma de master...Îmi place să știu că mai am o relație cu facultatea și nu de lene cum s-ar crede!