Studii postuniversitare

Începând cu anul academic 2025-2026, organizăm admitere pentru programul de studii postuniversitare Expert Egalitate de Șanse. Programul vă oferă posibilitatea unei calificări cuprinse în codul COR și, de asemenea, oportunitatea de a primi informații actualizate despre cadrul normativ național, regional și global din domeniul egalității de șanse și a înțelege și analiza critic contextele sociale, economice și politice care au creat/crează mecanisme ce permit încă forme de inegalitate socială. 

Prin acest program de studii vă invităm să vă alăturați unei comunități din ce în ce mai numeroase de persoane care, prin munca lor (în instituții publice sau private, organizații neguvernamentale sau munca lor de zi cu zi, indiferent care este aceasta) contribuie proactiv la o lume echitabilă. 

Programul este derulat în cadrul unui parteneriat între Universitatea din București și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse  între Femei și Bărbați (ANES). Odată admise/admiși, veți parcurge cinci module (blended – atât față în față, cât și online) pe o durată totală de 4 luni calendaristice (vor fi 180 de ore, din care 80 sunt ore de teorie, 100 ore de activități practice). 

Cursurile vor fi desfășurate în cinci module teoretice (în weekendurile din perioada octombrie 2026 – ianuarie 2027), cu prezență fizică. Orele de practică se vor organiza în sistem hibrid. Vă rugăm, pentru toate detaliile cu privire la înscriere, taxe, desfășurarea cursurilor și a orelor de practică și evaluarea finală să consultați documentul de mai jos:

Dincolo de o expertiză care, credem noi, vă va ajuta să navigați cu mai multă claritate în societatea în care trăim, cursul are și o componentă extrem de practică – pregătește experți pentru implementarea cerințelor europene cu privire la egalitatea de șanse și contribuie direct la implementarea textului de lege din România care prevede explicit necesitatea  existenței de experți în egalitate de șanse în instituțiile publice centrale și locale, civile și militare, cu un număr de peste 50 de angajați, din România. Tocmai de aceea credem că acest program este optim pentru funcționarii publici care doresc să devină experți în egalitate de șanse în instituțiile în care deja profesează. De asemenea, companiile din mediul privatdin ce mai atente la societățile în care își desfășoară activitatea, prin programele de CSR, își pot extinde portofoliu de responsabilitate socială prin pregătirea unor angajați în domeniul egalității de șanse. Personalul didactic și non didactic din învățământul primar/gimnazial/liceal/universitar este un alt grup pentru care suntem convinși că programul  va fi unul util, fiind un program care se finalizează cu competențe certificate în acest domeniu. 

Conținuturile predate respectă standardul ocupațional prevăzut prin lege, vor acoperi arii tematice importante din acest domeniu și vor fi dezvoltate de către cadre didactice cu competențe în domeniu din mai multe facultăți  din Universitatea din București alături de experți de la ANES. Noi, la FSAS, avem toate facilitățile moderne de organizare și predare necesare acestui program. 

Evaluarea finală

Va fi susținută de toți cursanții care au promovat disciplinele din planul de învățământ și au achitat taxa de școlarizare, la o dată stabilită de către FSAS. În cazul în care evaluarea nu poate fi susținută la data planificată, aceasta mai poate fi planificată, pe bază de cerere, în alte două sesiuni, potrivit reglementărilor în vigoare ale facultății, dar nu mai târziu de un an de la finalizarea studiilor. Promovarea programului se face pe baza evaluării finale unde nota minimă de absolvire trebuie să fie 5,00 (50% din punctajul total alocat).

Examenul constă în elaborarea și prezentarea unui proiect concret de politică publică/instituțională. Proiectul final va integra cunoștințele și bibliografia din cele 5 module ale programului postuniversitar. Evaluarea intermediară de la finalul fiecărui modul va sprijini documentarea și schițarea unor capitole specifice din lucrarea finală, relevante pentru respectivul modul .

Mai multe informații despre regulamentul Universității din București privind studiile postuniversitare sunt disponibile dacă apăsați aici.

ro_RO
Scroll to Top