Probațiune

Descriere

Dacă vă doriți o carieră în domeniul justiției penale, adică în serviciile de probațiune, penitenciare, direcțiile de asistență socială și protecție a copilului etc., masterul nostru vă asigură o pregătire temeinică pentru performanță în aceste domenii. Persoanele care sunt în centrul acestui program de master sunt grupuri de persoane cu nevoi complexe de care propunerile de politici publice și modelele de intervenție directă trebuie să țină cont. În cadrul acestui program de master discutăm teorii și studii de caz care să vă ajute să faceți aceste lucru profesionist la final de master.

Prezentând politici și practici actuale din domeniul corecțional din întreaga lume, programul este relevant și pentru consilierii de probațiune sau asistenții sociali deja angajați în instituțiile arătate mai sus. Față de programul de licență, programul de master prezintă cursuri noi, în completarea celor discutate deja la nivelul studiilor de licență. Nici unul din cursurile programului de master nu se regăsește în Planul de învățământ de la licență.

Tocmai pentru că munca în acest domeniu este una complexă, am gândit programul pe două rute distincte. Pe de o parte, ruta de dezvoltare a abilităților, care se bazează pe cel puțin 2 ore de practică pe săptămână. Pe de altă parte, ruta de cercetare, care se bazează pe cel puțin 2 ore pe săptămână de cercetare aplicată.

Credem că este vital să faceți cunoștință și să intrați în contact direct cu situații reale din sistemul de probațiune. De aceea, cursurile vor fi susținute atât de către profesorii titulari, cât si de către invitați din străinătate sau din instituțiile relevante (ex. serviciile de probațiune, instanțe, penitenciare etc.).

Precizări privind eseul de admitere: tema eseului şi bibliografia acestuia sunt la alegerea candidatului, cu condiţia de a se înscrie în aria de preocupări a masterului. Puteți accesa aici o scurtă listă de teme posibile și o bibliografie orientativă (nu e obligatorie și nici nu trebuie să vă limitați la aceste titluri. Lista este strict cu titlu de exemplificare).

Plan de învățământ

În planul de învățământ poți consulta lista completă a cursurilor pentru fiecare dintre cele patru semestre. 

Fișele de disciplină actualizate pentru anul universitar în curs

Pentru fiecare dintre semestre poți citi, în această secțiune, care sunt temele principale de discuții, bibliografie, forme de evaluare pentru fiecare dintre cursuri.

ro_RO
Scroll to Top