Descriere
Implicând studenţi şi profesori în activităţi de colaborare educaţionale, clinice şi de cercetare, misiunea programului de Master în Consiliere în Asistenţa Socială este aceea de a vă pregăti pentru a deveni profesionişti cu înaltă calificare în consilierea persoanelor, grupurilor şi comunităţilor afectate de probleme sociale. La final de program veți avea cunoştinţele, deprinderile şi motivația de a iniția şi a dezvolta servicii de consiliere cu rol în îmbunătățirea calității vieţii indivizilor, familiilor şi comunităţilor.
În prezent, există o reorientare structurală şi funcţională a asistenţei sociale de la furnizarea prestaţiilor financiare ca principală formă de sprijin, la servicii sociale adresate indivizilor şi familiilor aflate în situaţii de risc. Programul nostru de master răspunde nevoii pe piața muncii de persoane pregătite pentru a implementa această nouă formă de asistență socială.
Serviciile sociale au ca scop atât prevenirea instalării unor procese sociale patologice (abandonul şi neglijarea copiilor, abuzul și violenţa domestică, consumul de droguri, delincvenţa, abandonul şcolar, inadaptarea la stresul produs de bolile cronice, HIV/SIDA, deficiențe fizice sau psihice etc.), cât şi furnizarea, prin consiliere, de suport persoanelor care nu pot depăşi, prin forţe proprii, situaţiile de dificultate în care se află.
Precizări privind eseul de admitere: tema eseului şi bibliografia acestuia sunt la alegerea candidatului, cu condiţia de a se înscrie în aria de preocupări a masterului (pe siteul programului de master – http://masterconsas.blogspot.ro/ – găsiţi o listă de modele de tematici şi recomandări bibliografice pentru eseul de admitere).
Plan de învățământ
În planul de învățământ poți consulta lista completă a cursurilor pentru fiecare dintre cele patru semestre.
Fișele de disciplină actualizate pentru anul universitar în curs
Pentru fiecare dintre semestre poți citi, în această secțiune, care sunt temele principale de discuții, bibliografie, forme de evaluare pentru fiecare dintre cursuri.