Dacă sunteți pe această pagină înseamnă că foarte curând ne vom întâlni în sălile de curs de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Felicitări și bine ați venit în comunitatea noastră!
Festivitatea de deschidere a noului an universitar pentru studenții de la programul de licență va avea loc pe 30 septembrie, de la ora 14.00, în sediul din Șoseaua Panduri, nr. 90-92. De fapt, nu chiar în sediu, ci în curtea facultății de acolo, în zona cunoscută drept la hamace. De la ora 18.00 o luăm de la capăt (în același loc), cu o altă festivitate, însă de această dată pentru studenții de la master. Vă așteptăm să ne cunoaștem, dacă sunteți pentru prima dată studenții și studentele noastre, sau să ne revedem, dacă deja ne știm din alte semestre, alte sesiuni și..tot așa.
Asociația Studenților la Sociologie și Asistență Socială – AS. SAS creează, în fiecare an, contexte de socializare informale pentru voi. Să vă cunoașteți altfel decât în cadrul facultății (și știm că vă doriți asta având în vedere numărul mare de studenți de anul I care ne-au întrebat de grupuri de whatsapp :D). Fiecare dintre evenimentele de mai jos sunt menite să vă aducă împreună și să intrați în atmosfera FSAS (+ să puneți toate acele întrebări cu privire la viața studențească și la acest loc colegilor voștri mai mari, care ne cunosc și vă pot ghida cu privire la toate cele de aici).
Unde și când vă așteaptă Asociația:
// Marea Socializare pe 28 septembrie, ora 14:00, Parc Izvor.
// Speed Socialising pe 30 septembrie, ora 19:00, la Beat Bar Umanist.
// Karaoke Party pe 2 septembrie, ora 19:00 (locul va fi confirmat în curând).
// Party pe 3 octombrie, ora 20.00 (locul va fi confirmat în curând).
Știm că primele săptămâni de facultate pot fi complicate. Încercăm să vă ajutăm cu informații, cât să puteți naviga mai ușor primii voștri pași în studenție.
Facultatea noastră își desfășoară activitatea în două sedii. Unul dintre ele este în Bulevardul Schitu Măgureanu, nr. 9. Aici găsiți și secretariatul facultății și decanatul. Celălalt sediu este în Șoseaua Panduri, nr. 90 – 92. Aici găsiți și rectoratul Universității din București. Pentru a vedea unde aveți cursurile și seminarele, mergeți în secțiunea Orar (puteți identifica acolo în care dintre sedii aveți ore). Pentru a vă familiariza cu spațiile sediilor noastre, puteți accesa arhiva foto de mai jos.
Pe parcursul următorilor trei ani (cel puțin) veți trece prin mai multe sesiuni, va trebui să ajungeți pe la Rectorat sau veți vrea să dați măriri. Toate aceste lucruri sunt specifice vieții studențești, deci nu v-ați mai lovit de ele până acum. Asociația Studenților la Sociologie și Asistență Socială v-au pregătit un ghid în care vă explică aceste lucruri și multe altele. Răsfoiți un pic înainte de prima zi de facultate (merge și după :) ). E posibil să descoperiți lucruri noi despre viața de student (cum ar fi, spre exemplu, că puteți studia un semestru într-o universitate din străinătate, prin programul Erasmus+).
Pentru fiecare direcție de studii și an de studiu, secretariatul desemnează o secretară de an. În prima săptămână secretariatul va organiza întâlniri cu toate seriile de anul 1 pentru a discuta detalii organizatorice (veți fi informați de către secretariat, prin datele de contact furnizate la admitere, cu privire la această întâlnire). Apoi, dacă mai aveți nevoie de sprijin, pentru fiecare serie există un tutore, un cadru didactic care vă poate sprijini acolo unde simțiți nevoia de îndrumare. Vă lăsăm mai jos lista tutorilor/specializare/serie.