În perioada 4 martie – 22 martie 2026 puteți aplica pentru o mobilitate de un semestru în una dintre facultățile din alianța CIVIS. Selecția pentru această mobilitate se face la nivelul Universității din București. Sunt disponibile, la nivelul UB, 250 de locuri.
Toate informațiile cu privire la procesul de aplicare, precum și formularul în care trebuie să transmiteți documentele sunt în linkurile de mai jos.
Noi vă încurajăm să aplicați! Și pentru că vă încurajăm și altfel decât prin cuvinte aici, alături de Rectoratul Universității din București, vom organiza săptămâna viitoare o întâlnire în care vă vom explica toate cele și în care vom răspunde la întrebări. Vom discuta despre ambele tipuri de mobilități ERASMUS+ disponibile în UB (atât cele din cadrul alianței CIVIS, cât și cele din afara alianței). Întâlnirea va avea loc joi, 12 martie, de la ora 16.30, in Sala de Consiliu din sediul din Schitu Măgureanu.
Deci aveți răgaz niște zile să citiți informațiile de mai jos și să vă pregătiți lista de întrebări, dacă sunt neclarități. Și dacă nu aveți neclarități, pe aceia dintre voi care luați în calcul să aplicați, vă așteptăm la această întâlnire. E posibil să auziți ceva tips and tricks care să vă fie utile. Revenim cu informații cu privire la data și locul în care vom organiza întâlnirea.
După această întâlnire, dacă mai aveți întrebări/nevoie de sprijin, vă rugăm să scrieți pe adresa de email: erasmus@sas.unibuc.ro.