Până pe 30 octombrie vă puteți înscrie la unul din peste 30 de BIPuri deschise.
Cursurile sunt create în cadrul Alianței CIVIS de minim trei facultăți din consorțiu. Fiecare dintre BIPuri are o componentă on-line (cursuri, ateliere, discuții etc) și o mobilitate scurtă de patru zile. Costurile pentru această mobilitate sunt acoperite prin ERASMUS+.
Dacă tot sunteți studenți la cea mai prestigioasă dintre unitățile de învățământ superior din România, Universitatea din București, noi zicem să profitați de toate cele pe care vi le oferă această instituție. Iar a fi parte dintr-o alianță de universități din Europa, a participa la cursuri alături de studenți din alte 11 state europene, a avea o experiență de învățare atât de multiculturală – toate acestea sunt lucruri de care doar aici vă puteți bucura! Enjoy it și încercați experiența unui astfel de curs.
Toate informațiile cu privire la BIPuri sunt disponibile la linkul de mai jos. V-am pregătit un material cu sinteza fiecăruia dintre BIP-uri, cât să puteți trece rapid prin ofertă. După ce găsiți ceva ce vi se pare interesant, accesați linkul din josul paginii. Acolo veți găsi descriere completă a BIP-urilor și modalitatea de înscriere.
