Scurtă prezentare

Masterul de Sociologia Consumului si Marketing se adresează absolvenţilor facultăţilor de sociologie, economie, filosofie, filologie, etnologie, jurnalism, psihologie, istorie, litere şi ştiinţe politice. Masterul de Sociologia consumului si marketing, organizat de Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea din Bucuresti combină două tipuri de analize în analiza consumului: studiul sociologic al consumului, un domeniu relativ nou şi dinamic în sociologia franceză, americană şi britanică, iar pe de altă parte modelele de marketing, cu aplicaţiile multiple din mediul bussiness.

Absolvenţii acestui program vor putea analiza, înţelege si aplica concepte şi analize ale societăţii de consum, sistemului de obiecte, hiper-consumatorului, comportamentul consumatorului, funcţionarea pieţelor de produse şi servicii de consum, geografiei consumului, campaniilor de marketing, studiilor de piaţă sau viaţii sociale a obiectelor. Cursurile vor permite înţelegerea perspectivelor diferente dintre sociologia consumului şi marketing, precum şi analizarea consumului prin prisma acestor două moduri diferite de a privi consumatorii.

Cursurile vor aprofunda controverse din societăţile actuale, precum explicarea relaţiei dintre consum, clasă socială, status şi tipuri de capital, explicarea relaţiei dintre sistemele de producţie şi modalităţile de consum, descrierea tipurilor de cumpărare, descrierea diferenţelor dintre diferite contexte sociale de cumpărare, analiza spaţiilor sociale ale mall-urilor, supermarket-urilor, supermagazinelor, bazarurilor, pieţelor în aer liber, cumpărarea online.

Cursuri

Semestrul I

Semestrul II

Teorii sociologice; Metode si tehnici de cercetare sociologica
Sociologia consumului şi a cumpararii
Managementul marketingului / Markstrat
Media Planning
Cercetare de piaţă

Eye-Trecking Research TOBII
Curs optional
Consum sustenabil
Design aplicat

Semestrul III

Semestrul IV

Cercetare sociologica avansata
Finante pentru non-finantişti
Comportamentul  consumatorului
Internship intr-o organizatie

Consum şi gen
Management strategic
Economie comportamentală
Elaborare proiect cercetare

Profesori

Liviu Chelcea (coordonator master), Florin Alexa, Septimiu Chelcea, Elen Druică, Adrian Dușa, Laura Grunberg, Claudiu Herteliu, Gabriel Jderu, Mihaela Lambru, Raluca Popescu, Ioan Simu, Marian Vasile

Important