" />

     
 

Scop

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a cunoscut o creştere explozivă în ultimii ani, în mod special prin dezvoltarea învăţământului la nivel de master şi doctorat, precum şi prin introducerea locurilor cu taxă. Susţinerea organizatorică a acestei creşteri s-a făcut prin mărirea spaţiului de învăţământ, concret prin extinderea clădirii facultăţii: noua clădire oferă un spaţiu de învăţământ ce dublează spaţiul anterior. Studenţii vor putea opta după anul I pentru specializările pe care facultatea le va oferi pentru studiu.
Principalele direcţii de dezvoltare pe care facultatea le propune sunt:

  • Introducerea în cadrul domeniilor de studiu a unor specializări, care să ofere studenţilor o orientare cât mai bună spre cerinţele pieţei muncii;
  • Încurajarea obţinerii de burse la universităţi din străinătate pentru studenţi, inclusiv prin suportul mobilităţii de către Facultate;
  • Introducerea unui sistem flexibil de învăţământ în limbi stăine de circulaţie internaţională;
  • Dezvoltarea contactelor, pe linie de învăţământ şi cercetare, cu universităţile din ţară şi din străinătate.

Cooperarea cu instituţiile din ţară şi din afara ţării este încurajată prin organizarea şi dezvoltarea programelor internaţionale educaţionale şi de cercetare, dintre care un loc prioritar îl ocupă programul Erasmus. Transferul creditelor academice face posibilă mobilitatea internaţională interuniversitară a studenţilor şi a profesorilor, mobilitate ce reprezintă calea cea mai scurtă spre transformarea facultăţii într-o instituţie inovatoare.

Important