1927 - Legea învăţământului superior instituie predarea sociologiei ca materie obligatorie pentru susţinerea licenţei şi pentru examenul de doctorat;
Perioada interbelică este epoca de mare expansiune a învăţământului sociologic românesc, de clasicizare a acestuia ca Şcoala sociologică de la Bucureşti sau Şcoala monografiilor sociologice, întemeiată şi condusă, peste două decenii, de eminentul profesor Dimitrie Gusti. Profesorul D. Gusti, împreună cu cei mai apropiaţi şi constanţi colaboratori şi elevi – H.H. Stahl, M. Vulcănescu, Tr. Herseni, A. Golopenţia - au introdus în câmpul ştiinţei şi în conştiinţa generaţiei interbelice o serie de înnoiri în tipul de sociologie profesat, în căile de legitimare socială şi intelectuală a disciplinei, în raporturile teoriei sociologice cu practica socială şi în sistemul de valori împărtăşit de comunitatea ştiinţifică, de publicul larg
1948 – Sociologia este eliminată dintre disciplinele şcolare şi universitare;
Reforma învăţământului din 1948 elimină sociologia dintre disciplinele şcolare şi universitare. În ciuda atitudinii dogmatice care prevala în cercetare şi învăţământ după 1948, totuşi unele ipoteze, metode şi tehnici ale Şcolii sociologice de la Bucureşti au fost reluate în cercetările întreprinse de Direcţia Centrală de Statistică, Institutul de Cercetări Economice al Academiei, în studiile antropologice şi etnografice.
1965-1966 -În cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti se constituie Secţia de Sociologie;
1977 - Secţia de Sociologie este desfiinţată prin hotărâre politică.
Pregătirea sociologică a fost limitată la specializarea în anii terminali la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii din Bucureşti, la cursurile postuniversitare şi la sistemul doctoratului de la Academia de Ştiinţe Socio-Politice (fostă “Ştefan Gheorghiu”).
1990 – Se reînfiinţează Catedra de Sociologie în cadrul Facultăţii de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie a Universităţii Bucureşti, continuând tradiţia Şcolii Româneşti de Sociologie şi Asistenţă Socială edificată de Dimitrie Gusti şi Henri H. Stahl în anii ‘20.
1999 – Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie a Universităţii Bucureşti se reorganizează în două facultăţi de sine stătătoare, prin desprinderea secţiilor de Psihologie şi Pedagogie: Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.
|